uf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)UF interj. Exclamație care exprima ciudă, regret, necaz, plictiseală, dezgust etc. – Onomatopee.
uf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)uf interj. – Exprimă suferința sau ușurarea. Creație expresivă,
cf. REW 9032. –
Der. ufui, vb. (a suspina),
cf. ofta.uf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)uf interj.uf (Dicționaru limbii românești, 1939)uf, interj. care arată plictiseala saŭ dezgustu:
Uf ! Ce individ ! Uf ! Bine c´am scăpat ! V.
of.uf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)uf! int. ce exprimă neplăcere sau desgust.
uf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)UF interj. Exclamație care exprimă ciudă, regret, necaz, plictiseală, dezgust etc.; pfu! — Onomatopee.