ucide (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ucíde (-s, ís), vb. –
1. A omorî, a provoca moartea. –
2. A lovi, a da lovituri. –
Mr. țid(ere) „a lovi”,
megl. uțid „a lovi”,
istr. ucidu „a omorî”.
Lat. occῑdĕre (Densusianu,
Hlr., 153; Șeineanu,
Semasiol., 225; Pușcariu 1734),
cf. it. uccidere, prov.,
cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în
Munt. și
Mold. (
ALR, I, 291), sensul 2 este
înv. Ucid se zice și
ucig, prin analogie cu
vb. care au același participiu,
cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări,
cf. repede ›
repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal;
înv., demon);
ucigan, s. m. (
Mold., demon);
ucigător, adj. (care omoară, ucide);
ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință),
înv.;
ucisătură (
var. ucisură),
s. f. (moarte; chin),
înv.;
sinucide, vb. refl. (a se omorî), după
fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide);
pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite
comp. servesc ca nume populare ale dracului:
ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).