tio (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TIO interj. (
Pop.) Strigăt cu care se gonește un animal. – Onomatopee.
tio (Dicționar de neologisme, 1986)TIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sulf”, „cu (care conține) sulf”. [Pron.
ti-o-. / < fr.
thio-, it.
tio-, cf. gr.
theion].
tio (Marele dicționar de neologisme, 2000)TIO- elem. „sulf”. (< fr.
thio-, cf.
gr. theion)
tio (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tio interj. – Servește pentru a alunga animalele. Creație expresivă. –
Der. tiohăi (
var. tiu(ho)i),
vb. (a alunga).
tio (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tio (
reg.)
interj.tio (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tio! int. cu care se alungă un animal:
tio, haită! [Onomatopee].
tio (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TIO interj. (
Reg.) Strigăt cu care se gonește un animal. — Onomatopee.
tĭo (Dicționaru limbii românești, 1939)tĭo, tŭo și
tĭuhó (est) interj. de reprobare saŭ de alungare, cam ca și
huĭdeo și
hîĭdea: tĭo, haĭtă. V.
nea 3.