tăietură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de a tăia; (
concr.) locul unde s-a tăiat ceva;
spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia.
2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos.
3. Croiala unei haine. ♦
Fig. Linie, trăsătură, contur.
4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii.
5. Fig. (La
pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri.
6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat.
7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. [
Pr.:
tă-ie-] –
Tăia +
suf. -ătură.tăietură (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)tăietúră, s.f. – Toponim ce atestă utilizarea sistemului de tăiere a pădurilor pentru obținerea terenurilor agricole. – Din tăia + -tură.
tăietură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăietúră s. f.,
g.-d. art. tăietúrii; pl. tăietúrităietură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăietură f. efectul tăierii:
1. despărțire făcută cu un obiect tăios;
2. mod de a tăia o stofă:
tăietura hainei; 3. fig. supresiune făcută într’o carte sau piesă de teatru;
4. pl. junghiuri în stomac. [Lat. TALIATURA].
tăietură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂIETÚRĂ, tăieturi, s. f. 1. Acțiunea de
a tăia; (
concr.) locul unde s-a tăiat ceva;
spec. rană provocată de un instrument tăios. ♦ Suprafața rezultată dintr-un corp după ce a fost tăiat. ♦ Fel, mod de a tăia.
2. Drum (adâncit) săpat de o apă în curgerea ei. ♦ Povârniș drept, prăpăstios; perete stâncos.
3. Croiala unei haine. ♦
Fig. Linie, trăsătură, contur.
4. Teren despădurit pe care se mai văd încă butucii.
5. Fig. (La
pl.) Senzație de durere asemănătoare cu aceea provocată de o tăiere; junghiuri.
6. Ștersătură; fragment, text șters sau anulat.
7. Porțiune, articol decupat dintr-o tipăritură. —
Tăia +
suf. -ătură.tăĭetură (Dicționaru limbii românești, 1939)tăĭetúră f., pl.
ĭ (d.
tăĭat saŭ lat.
taliatura, it.
tagliatura, sp.
tajadura). Rezultatu tăĭeriĭ, locu unde a pătruns cuțitu, crestătură:
o tăĭetúră de bricĭ pe obraz. Pădure tăĭată și crescută puțin. Modu de a tăĭa:
tăĭetură dreaptă. Croĭală:
tăĭetură elegantă. Fig. Supresiune [!], ștergere, înlăturare:
directoru teatruluĭ a făcut cîteva tăĭeturĭ în pĭesă. Pl. Colicĭ, durere de pîntece, junghĭurĭ de pîntece.