tăvăli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊
Expr. (
Refl.)
A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs.
2. Tranz. A bate pe cineva trântindu-l și târându-l pe jos.
3. Tranz. și
refl. A (se) murdări, a (se) mânji.
4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. –
Cf. sl. valiti.tăvăli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tăvăli, tăvălesc v. t. (pop. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.
tăvăli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăvălí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tăvălésc, imperf. 3
sg. tăvăleá; conj. prez. 3
să tăvăleáscătăvăli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂVĂLÍ, tăvălesc, vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A (se) rostogoli, a (se) suci pe o parte și pe alta pe pământ, în iarbă etc. ◊
Expr. (
Refl.)
A se tăvăli de râs = a râde cu mare poftă; a se prăpădi de râs.
2. Tranz. Abate pe cineva trântindu-1 și târându-1 pe jos.
3. Tranz. și
refl. A (se) murdări, a (se) mânji.
4. Tranz. A culca la pământ iarba, cerealele, florile etc. —
Cf. sl. valiti.tăvălì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăvălì v.
1. a (se) rostogoli întinzându-se:
porcul se tăvălește în noroiu; fam.
a se tăvăli de râs; 2. fig. a se mânji. [Origină necunoscută].