tăvălug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂVĂLÚG, tăvălugi, s. m. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la fărâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru fărâmare, îndesare, nivelare etc. ◊
Expr. A se da sau
a se duce (ori
a da pe cineva)
de-a tăvălugul (sau, adverbial,
tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul.
2. Instrument rudimentar de treierat. [
Pl. și: (
n.)
tăvăluguri. –
Var. tăvălúc s. m.] –
Tăvăli +
suf. -ug.tăvălug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!tăvălúg s. n.,
pl. tăvălúguri tăvălug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăvălug n. sul de lemn gros cu care se ridică pietrele de moară la ferecat;
de-a tăvălugul, rostogolindu-se:
jos pe scară m’am dus de-a tăvălugul NEGR. [Derivat din
tăvălì].
tăvălug (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂVĂLÚG, tăvăluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă compusă din unul sau din mai mulți cilindri, folosită la farâmarea bulgărilor de pământ și la netezirea și tasarea solului înainte și după însămânțare; cilindru greu, folosit la anumite mașini pentru farâmare, îndesare, nivelare etc. ◊
Expr. A se da sau
a se duce (ori
a da pe cineva)
de-a tăvălugul (sau, adverbial,
tăvălug) = a se duce (sau a face pe cineva să se ducă) de-a rostogolul.
2. Instrument rudimentar de treierat. [
Pl. și: (
m.)
tăvălugi. —
Var. tăvălúc s. m.] —
Tăvăli +
suf. -
ug.