tătăresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (
2).
2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). –
Tătar +
suf. -esc.tătăresc (Dicționaru limbii românești, 1939)tătărésc, -eáscă adj. De Tătar, al Tătarilor:
limba tătărească. Meĭ tătăresc, V.
meĭ. – În est
-răsc, -rască. V.
nagîț.tătăresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tătărésc adj. m.,
f. tătăreáscă; pl. m. și
f. tătăréștitătăresc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tătăresc a.
1. ce ține de Tătari:
oștile tătărești; 2. pop. strașnic, cumplit (mai mult ironic):
un gutunar, o ochire de cele tătărești AL.
să tragem un danț de ale tătărești FIL.;
4. se zice de porumbul cu bobul foarte mic, alb și rotund (varietate tătărească).
tătăresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂTĂRÉSC, -EÁSCĂ, tătărești, adj. 1. Tătar (
2).
2. Fig. Strașnic, grozav (de rău). —
Tătar +
suf. -
esc.