tătuță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) TĂTÚȚĂ s. m. Tătucă. – Din tată + suf. -uță.
tătuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TĂTÚȚĂ s. m. (Reg.) Tătic. – Tată + suf. -uță.
tătuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tătúță/tătúț (pop.) s. m.
tătuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TĂTÚȚĂ s. m. (Pop.) Tătic. [Var.: tătúț s. m.] — Tată + suf. -uță.