tătarcă - explicat in DEX

tătarcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuințat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.

tătarcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tătárcă, s.f. – (bot.) Mei tătăresc, din care se confecționează măturile; mălai de mături. Termen general în Transilvania (ALR 1956: 145). – Din sl. tatarka, cf. magh. tatarka (< tc. tat, tatar).

tătarcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
tătárcă f., pl. e (d. Tătar). Vechĭ. Ĭapă tătărească. Cojoc lung, tohoarcă (V. vinghercă). Azĭ. Btș. Tivdă (tĭugă) saŭ și tărtăcuță. Hrișcă (care a fost adusă la noi de Tătariĭ din Crimeĭa).

tătarcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!tătárcă (înv., pop.) s. f., g.-d. art. tătárcei/tătắrcii; pl. tătárce/tătắrci

tătarcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tătarcă f. 1. femeia tătarului; 2. iapă tătărească: pe o tătarcă încăleca POP.; 3. cojoc lung: o tătarcă roșie blănită cu vulpe FIL.; 4. Bot. Tr. a) tărtăcuță; b) hrișcă (introdusă în Europa orientală de Tătarii din Crimea).

tătarcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂTÁRCĂ, tătarce, s. f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, folosit ca ploscă sau ca felinar. [Pl. și: tătărci] — Tătar + suf. -că.