tărăboi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. –
Cf. alb. tërboz, gr. thórybos.tărăboi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tărăbói (-oíuri), s. n. – Zarvă, gălăgie, larmă. Origine incertă, probabil expresivă. S-a propus
ceh. tarabiti se „a face zgomot” (Cihac, II, 401);
tarabă (Tiktin);
alb. tërboj „a turba” (Capidan,
Dacor., III, 763). Nici una din aceste soluții nu pare posibilă.
tărăboi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărăbói s. n.tărăboi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRĂBÓI s. n. Gălăgie mare, larmă; zarvă, hărmălaie, tămbălău. —
Cf. alb. terboz, gr. thorybos.tărăboĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)tărăbóĭ n., pl.
oaĭe (cp. cu alb.
tărboĭ, înfuriĭ, cu gr.
thórybos, tărăboĭ, cu rus.
barabóĭ, sunet de barabană, și cu ceh.
tarabiti se, a face zgomot). Gălăgie, tololoĭ, tumult, zgomot de vocĭ (de ex., al unor bețivĭ care se ceartă). – Și
dărăboĭ (Munt. est). V.
alarmă.