tărăboanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (
Pop.) Roabă. – Din
magh. torbonca.tărăboanță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tărăboánță,
tărăboánțe, s.f. (pop.)
1. roabă.
2. cotigă.
3. om lăudăros, palavragiu.
tărăboanță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tărăboánță (-țe), s. f. – Roabă.
Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban,
Arhiva, XXX, 285; Gáldi,
Dict., 163). –
Der. tărăbonțaș (
var. tărăbunțaș),
s. m. (cărător cu roaba la minele de sare).
tărăboanță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)tărăboanță, tărăboanțe s. f. 1. mașină veche / hârbuită.
2. tomberon (
din dotarea măturătorilor).
tărăboanță (Dicționaru limbii românești, 1939)tărăboánță (
oa dift.) f., pl.
e (ung.
torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu
targă).
Nord. Roabă. – Și
tarab- și
torob-. V.
patașcă.tărăboanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărăboánță (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. tărăboánței; pl. tărăboánțetărăboanță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tărăboanță f. Mold. roabă de cărat:
cărau cu tărăboanțele CR. [Ung. TORBONCA].
tărăboanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRĂBOÁNȚĂ, tărăboanțe, s. f. (
Pop.) Roabă. — Din
magh. torbonca.