tărtăneț - explicat in DEX

tărtăneț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. – Et. nec.

tărtăneț (Dicționaru limbii românești, 1939)
tărtănéț, -eáță adj., pl. f. ețe (reflex ca și gogoneț). Vest. Rar. Rătund [!], gogoneț: acel cap tărtăneț închide în el un talent excepțional (Delv.).

tărtăneț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tărtănéț (pop.) adj. m., pl. tărtănéți; f. tărtăneáță, pl. tărtănéțe

tărtăneț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tărtăneț a. îndesat, scurt și gros. [Lit. rotund ca soiul de varză numit tărtan].

tărtăneț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂRTĂNÉȚ, -EÁȚĂ, tărtăneți, -e, adj. (Pop.; despre trup) Scurt și îndesat, gros; (despre cap) rotund. — Et. nec.