tărhat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (
Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. – Din
magh. terhet (
acuz. lui
teher).
tărhat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tărhát (-turi), s. n. – Povară, catrafusele ciobanului. –
Var. tîrhat, (Bihor)
tărhatiu „sarcină”.
Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Pușcariu,
Lr., 105),
cf. rut. terh, slov. Din același cuvînt
mag. care înseamnă „încărcat, greu” provine
tărhită, s. f. (
Trans., potîrniche), datorită felului său de a merge (după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 402, din
sl. tetrĕvĭ „fazan”), din
mag. terhes „supraîncărcat”, de unde vine și
tăr(h)oasă, s. f. și
adj. (însărcinată),
cf. grea și
ceh. terchavy „grea” și „însărcinată”.
Cf. tar.tărhat (Dicționaru limbii românești, 1939)tărhát n., pl.
urĭ (ung.
terh, ac.
terhet, id. V.
tearh).
Trans. Olt. Bagaj, calabalîc:
toamna cĭobaniĭ se scoboară la șes cu tot tărhatu. – În Munt.
tîrhat, în Mold.
tarhat (ca
talhar, saltar).
tărhat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tărhát (
pop.)
s. n.,
pl. tărháturitărhat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂRHÁT, tărhaturi, s. n. (
Pop.) Sarcină, povară; bagaj, calabalâc. — Din
magh. terhet (
acuz. lui
teher).