tămăduitor - explicat in DEX

tămăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] – Tămădui + suf. -tor.

tămăduitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tămăduitór (pop.) (-du-i-) adj. m., pl. tămăduitóri; f. sg. și pl. tămăduitoáre

tămăduitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tămăduitor a. care tămăduește. ║ m. Mântuitorul.

tămăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂMĂDUITÓR, -OÁRE, tămăduitori, -oare, adj. (Pop.) Care tămăduiește; vindecător, lecuitor. [Pr.: -du-i-] — Tămădui + suf. -tor.