tălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV.
Intranz. 1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări.
2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. – Formație onomatopeică.
tălălăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tălălăí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tălălăiésc, imperf. 3
sg. tălălăiá; conj. prez. 3
să tălălăiáscătălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂLĂLĂÍ, tălălăiesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.)
1. A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi, a flecări.
2. A merge încoace și încolo, pășind fără siguranță; a hoinări, a vagabonda. — Formație onomatopeică.