tăinicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (
Pop.) Taină, secret. –
Tainic +
suf. -ie.tăinicie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)tăinicíe,
tăinicíi, s.f. (pop.) taină, secret.
tăinicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăinicíe (
pop.)
s. f.,
art. tăinicía, g.-d. tăinicíei; pl. tăinicíi, art. tăinicíiletăinicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂINICÍE, tăinicii, s. f. (
Pop.) Taină, secret. —
Tainic +
suf. -
ie.tăĭnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)tăĭnicíe f. (d.
taĭnic. Cp. cu
trăĭnicie). Calitatea de a fi taĭnic.