tăiculiță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂICULÍȚĂ s. m. Diminutiv al lui
taică.tăiculiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂICULÍȚĂ s. m. Diminutiv al lui
taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. –
Taică +
suf. -uliță.tăiculiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăiculíță (
pop.)
s. m.tăiculiță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂICULÍȚĂ s. m. (
Pop.) Diminutiv al lui
taică; tăicușor, tăicuță, tăiculean. —
Taică +
suf. -
uliță.