tăfălog (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (
Reg.) Cu mișcări încete, molâu. –
Et. nec.tăfălog (Dicționaru limbii românești, 1939)tăfălóg, V.
tofolog.tăfălog (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăfălóg (
reg.)
adj. m.,
pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloágetăfălog (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni;
reg.) Cu mișcări încete, molâu. —
Et. nec.