tăbăcărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂBĂCĂRÍE, (
2)
tăbăcării, s. f. Meseria tăbăcarului.
2. Atelierul tăbăcarului, locul unde se argăsesc pieile. – Din
tăbăcar +
suf. -ie.tăbăcărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂBĂCĂRÍE, (
2)
tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului.
2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. –
Tăbăcar +
suf. -ie.tăbăcărie (Dicționaru limbii românești, 1939)tăbăcăríe f. (d.
tăbăcar. D. rom. vine sîrb.
tabakarija). Locu unde se tăbăcește. Meseria tăbăcaruluĭ.
tăbăcărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăbăcăríe s. f.,
art. tăbăcăría, g.-d. art. tăbăcăríei; (ateliere)
pl. tăbăcăríi, art. tăbăcăríiletăbăcărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăbăcărie f. meseria tăbăcarului;
2. locul unde se tăbăcesc pieile.
tăbăcărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂBĂCĂRÍE, (
2)
tăbăcării, s. f. 1. Meseria tăbăcarului.
2. Atelierul tăbăcarului sau secție industrială în care se argăsesc pieile. —
Tăbăcar +
suf. -
ie.