tăbăcire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de
a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit
1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. –
V. tăbăci.tăbăcire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăbăcíre s. f.,
g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcírităbăcire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de
a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit
1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. —
V. tăbăci.