tăbăceală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Argăseală. –
Tăbăci +
suf. -eală.tăbăceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. –
Tăbăci +
suf. -eală.tăbăceală (Dicționaru limbii românești, 1939)tăbăceálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a tăbăci. Substanța cu care se tăbăcește (argăseală, dubeală).
tăbăceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tăbăceálă s. f.,
g.-d. art. tăbăcélii; pl. tăbăcélităbăceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tăbăceală f. acțiunea de a tăbăci și rezultatul acestei acțiuni.
tăbăceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TĂBĂCEÁLĂ, tăbăceli, s. f. Tăbăcire. —
Tăbăci +
suf. -
eală.