tăbăcar - explicat in DEX

tăbăcar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor. – Din tabac² + suf. -ar.

tăbăcar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac², timar, argăsitor. – Tabac² + suf. -ar.

tăbăcar (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăbăcár m. (d. tabac 1. D. rom. vine sîrb. tabakar). Sud. Acela care tăbăcește (tabac, dubălar). – Fem. -ăreásă, în est și -ăríță.

tăbăcar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári

tăbăcar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăbăcar m. cel ce tăbăcește piei sau le vinde deja tăbăcite.

tăbăcar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac², timar, argăsitor. — Tabac² + suf. -ar.