tăbultoc - explicat in DEX

tăbultoc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
TĂBULTÓC s. m. Om scund și îndesat. – V. tăbâltoc.

tăbultoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.

tăbultoc (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace

tăbultoc (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într´o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbultoc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].

tăbultoc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.