tăblăluță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TĂBLĂLÚȚĂ,tăblăluțe, s. f. Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -uță.
tăblăluță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe
tăblăluță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TĂBLĂLÚȚĂ,tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. — Tabla + suf. -ăluță.