tîrtan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)tîrtán (-ni), s. m. –
1. Evreu. –
2. Plante (Salsola kali, Crambe tartarica).
Germ. Untertan „persoană” (Philippide,
Principii, 157; Borcea, 215), unde
un a fost tratat ca
art. indefinit,
cf. omidă, strachină. Numele se explică prin faptul că evreii erau considerați persoane străine pînă în 1878, și în această calitate se bucurau de anumite privilegii. Conține o nuanță puternic depreciativă.
tîrtan (Dicționaru limbii românești, 1939)tîrtán m. (cp. cu sîrb.
trti, a freca, și cu bg.
trŭtĭy da bĭegam, mă pun pe fugă, pin [!] aluz. la rostogolirea acesteĭ plante pe cîmp).
Mold. Munt. Cĭurlan.
tîrtan (Dicționaru limbii românești, 1939)tîrtán, -că s. (germ.
unterthan, supus, fiind-că
Jidaniĭ, pe cînd consuliĭ marilor puterĭ aveaŭ mare autoritate în țările româneștĭ, cînd îĭ luaĭ din scurt, strigaŭ:
Oĭ veĭ ! Oesterreichischer unterthan ! (adică „supus austriac”). Românu, cu sarcazmu [!] luĭ, tot auzindu-ĭ strigînd
unterthan, a zis
un Tîrtan. Cp. și cu
podan și
sudit).
Iron. Epitet plin de dispreț la adresa Jidanuluĭ:
măĭ Tîrtane !