tânguire - explicat in DEX

tânguire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (Înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (Înv.), Plângere împotriva cuiva; reclamație. – V. tângui.

tânguire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tânguíre s. f., g.-d. art. tânguírii; pl. tânguíri

tânguire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tânguire f. acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei.

tânguire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TÂNGUÍRE, tânguiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) tângui și rezultatul ei; tânguit. ♦ (înv.) Necaz, jale, supărare, mâhnire. 2. Sunete tânguitoare, glas tânguitor. 3. (înv.) Plângere împotriva cuiva; reclamație. — V. tângui.