tâlv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÂLV, tâlvi, s. m. 1. (
Bot.) Tigvă (
2).
2. Fructul tigvei (
2), întrebuințat de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi;
p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. –
Et. nec.tâlv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*tâlv1 (plantă)
s. m.,
pl. tâlvitâlv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tâlv2 (fruct, vas)
s. n.,
pl. tấlvuri tâlv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tâlv n. Tr.
Bot. tidvă. [Origină necunoscută].
tâlv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TÂLV, (
1)
tâlvi, s. m., (
2) tâlvuri,
s. n. 1. S. m. (
Bot.) Tigvă (
2).
2. S. n. Fructul tigvei (
2), folosit de obicei la scoaterea, prin aspirare, a vinului dintr-un butoi;
p. ext. unealtă de forma unei pâlnii, cu o țeavă lungă și subțire, care se folosește în același scop. —
Et. nec.