turungiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)turungíu (-íe), adj. – Portocaliu.
Tc. turunci, din
per. turung „portocală” (Șeineanu, II, 370),
cf. sp. toronja.turungiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TURUNGÍU, -ÍE, turungii, adj. (
Înv.) Portocaliu. –
Tc. turuncu.turungiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turungiu a. portocaliu (termen de boiangiu, familiar descântecelor). [Turc. TURUNDJI, galben, roșu-închis (din TURUNDJ, năramză)].
turungiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)turungíŭ, -íe adj. (turc.
turunçu, d.
turun, naramză [cuv. persic]. V.
naramză).
Munt. Mold. Naramziŭ, portocaliŭ. – Și
sturungiŭ (Munt. vest):
brîŭ sturungiŭ (VR. 1912, 10, 52),
sudoare roșie-sturungie (CL. 1912, 1203).