turtă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊
Expr. A face (pe cineva)
turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial)
A fi (sau
a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare.
A rupe (sau
a frânge cuiva)
turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil.
2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊
Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr.
3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă.
4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii
(Carlina acaulis). ◊ Compuse:
turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India
(Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina;
turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă
(Boletus luteus). –
Lat. *turta (=
torta [panis] „pâine rotundă”).
Cf. fr. tourte.