turnură - explicat in DEX

turnură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofă pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure.

turnură (Dicționar de neologisme, 1986)
TURNÚRĂ s.f. I. 1. Înfățișare, aspect (exterior) sub care se prezintă lucrurile, faptele. ♦ Întorsătură. 2. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofă purtată odinioară de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. [< fr. tournure].

turnură (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TURNÚRĂ s. f. I. 1. înfățișare, aspect (exterior) sub care se prezintă lucrurile, faptele. ◊ întorsătură. 2. fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. perniță sau bucată de stofă purtată odinioară de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. (< fr. tournure)

turnură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
turnúră s. f., g.-d. art. turnúrii; pl. turnúri

turnură (Dicționaru limbii românești, 1939)
*turnúră f., pl. ĭ (fr. tournure, d. tourner, a înturna, a întoarce). Întorsătură: turnura vorbelor, a frazeĭ, a uneĭ afacerĭ. Aer, aparență, călcătură (Iron.): turnură de diplomat. O pernuță pe care cocoanele, după moda dintre 1868-1890, o purtaŭ încinsă pe supt [!] rochie în partea din apoĭ [!] ca să pară maĭ grase, ceĭa ce azĭ pare adevărat monstruos (Vulg. turnél și turnĭúr).

turnură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
turnură f. 1. mod de a întoarce, de a prezenta un lucru: a da o turnură originală ideilor sale; 2. modul cum se prezintă lucrurile: această afacere iea o turnură rea; 3. mod de a fi, aparență exterioară: turnură de diplomat AL.; 4. perniță de pus sub jupa unei rochi: turnure din păr de cal (= fr. tournure).

turnură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură. 2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. — Din fr. tournure.