turnură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură.
2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦
Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază.
II. Perniță sau bucată de stofă pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din
fr. tournure.turnură (Dicționar de neologisme, 1986)TURNÚRĂ s.f. I. 1. Înfățișare, aspect (exterior) sub care se prezintă lucrurile, faptele. ♦ Întorsătură.
2. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază.
II. Perniță sau bucată de stofă purtată odinioară de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. [< fr.
tournure].
turnură (Marele dicționar de neologisme, 2000)TURNÚRĂ s. f. I. 1. înfățișare, aspect (exterior) sub care se prezintă lucrurile, faptele. ◊ întorsătură. 2. fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază. II. perniță sau bucată de stofă purtată odinioară de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. (< fr.
tournure)
turnură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turnúră s. f.,
g.-d. art. turnúrii; pl. turnúriturnură (Dicționaru limbii românești, 1939)*turnúră f., pl.
ĭ (fr.
tournure, d.
tourner, a înturna, a întoarce). Întorsătură:
turnura vorbelor, a frazeĭ, a uneĭ afacerĭ. Aer, aparență, călcătură (Iron.):
turnură de diplomat. O pernuță pe care cocoanele, după moda dintre 1868-1890, o purtaŭ încinsă pe supt [!] rochie în partea din apoĭ [!] ca să pară maĭ grase, ceĭa ce azĭ pare adevărat monstruos (Vulg.
turnél și
turnĭúr).
turnură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turnură f.
1. mod de a întoarce, de a prezenta un lucru:
a da o turnură originală ideilor sale; 2. modul cum se prezintă lucrurile:
această afacere iea o turnură rea; 3. mod de a fi, aparență exterioară:
turnură de diplomat AL.;
4. perniță de pus sub jupa unei rochi:
turnure din păr de cal (= fr.
tournure).
turnură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURNÚRĂ, turnuri, s. f. I. 1. Schimbare (neașteptată) survenită în desfășurarea unor împrejurări, unor evenimente etc.; cotitură, întorsătură.
2. Fel în care se prezintă lucrurile, fenomenele etc. ♦
Spec. Fel în care sunt așezate cuvintele într-o frază.
II. Perniță sau bucată de stofa pe care femeile o purtau odinioară sub rochie, la spate, mai jos de talie. — Din
fr. tournure.