turculeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui
turc. –
Turc +
suf. -uleț.turculeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turculéț s. m.,
pl. turculéțiturculeț (Dicționaru limbii românești, 1939)turculéț m.
Trans. Rar. Stigleț (pin [!] aluz. la roșu din creștet, comparat cu fesu Turcilor).
turculeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turculeț m
1. (Banat) sticlete;
2. Munt. floarea Paștilor.
turculeț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui
turc. —
Turc +
suf. -
uleț.