turcesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (
2). ◊
Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊
Expr. (A fi) ca o (sau
cu obraz de) babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. –
Turc +
suf. -esc.turcesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turcésc adj. m.,
f. turceáscă; pl. m. și
f. turcéștiturcesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) turcésc, -eáscă adj. Al Turcilor, al Turciiĭ:
imperiu, steagu turcesc. Musulman.
Fig. Arbitrar, despotic, după bunu plac:
judecată turcească. S. f. Limba turcească:
turceasca nu e grea. Zmeŭ turcesc, turcaleț.
Prune turceștĭ, un fel de prune marĭ lungărețe dulcĭ.
turcesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) turcésc v. tr. Prefac în Turc saŭ în musulman. – Și
turcífic, a
-á (neol.).
turcesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turcesc a.
1. ce provine dela Turci:
bani turcești; 2. mahomedan:
lasă legea creștinească și te dă’n legea turcească POP.;
3. se zice de o varietate de struguri și de o varietate de porumb cu druga groasă și bobul albicios.║
turcește, adv.
1. ca Turcii, expeditiv, absolut:
a judeca, a domni turcește; 2. în limba turcă:
a vorbi turcește; 3. fig. și
fam. nedeslușit, neînțeles:
ca și când le-aș fi grăit turcește AL.
turcesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURCÉSC, -EÁSCĂ, turcești, adj. Care aparține Turciei sau populației ei, privitor la Turcia sau la populația ei; turc (
2). ◊
Cafea turcească = băutură preparată dintr-o pulbere fină obținută din boabe de cafea prăjite și măcinate, fiartă în apă cu adaos de zahăr. ◊
Expr. (A fi) ca o (sau
cu obraz de)
babă turcească, se spune despre bărbații spâni și cu zbârcituri pe față. —
Turc +
suf. -esc.