turcaleț (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.turcaleț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)turcaleț s. n. sg. fese, dos
turcaleț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turcaléț (zmeu)
s. n.,
pl. turcaléțeturcaleț (Dicționaru limbii românești, 1939)turcaléț n., pl.
e (bg.
tŭrkalec, care se rostogolește, d.
tŭrkalĕam, rostogolesc). Zmeŭ de forma pereĭ și care, cînd e înălțat, se clatină mereŭ, pe cînd cel în patru colțurĭ e stabil. – Se numește și
zmeŭ turcesc (pin [!] confuziune cu
Turc).