turburel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURBURÉL, -EÁ adj. s. n. v. tulburel.turburel (Dicționaru limbii românești, 1939)turburél n., pl.
urĭ și
e (d.
turbure).
Fam. Vin turbure abea [!] ĭeșit din starea de must. – În est
tulb-.turburel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURBURÉL, -EÁ adj.,
s. n. v. tulburel.