turbure (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TÚRBURE adj. v. tulbure.turbure (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)túrbure (-ri), s. m. – Hasmuțachi (Anthriscus cerefolium).
Mag. turbolya (Tiktin), cu apropiere de
turbure.turbure (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)túrbure adj. – Lipsit de limpezime. –
Var. tulbure și
der. Mr. turbur. Lat. *túrbύlus (Pușcariu 1774; Philippide, II, 565; REW 8998),
cf. calabr. trúvolo, túrbulu, sicil. trúbbulu, lom.
tórbor, prov. trebol, fr. trouble, cat. terbol, alb. tarbulj. –
Der. turbura (
mr. turburare),
vb. (a-și pierde claritatea), din
lat. *
turbŭlāre (Pușcariu 1774; REW 8997),
cf. prov. treblar, fr. troubler, alb. turbuljoń; turburător, adj. (care tulbură; agitator; neliniștitor);
turbureală, s. f. (faptul de a fi tulbure, agitație, neliniște);
turburel, s. m. (vin nou, încă nelimpezit);
turburiu (
var. turburos),
adj. (tulbure, întunecat, închis).
turbure (Dicționaru limbii românești, 1939)túrbure (vest) și
túlbure (est) adj. (lat.
*túrbulus îld.
túrbidus, turbure, supt [!] infl. luĭ
limpede, răpede [!]). Nelimpede, întunecat din pricina nomoluluĭ, a drojdiiĭ orĭ a aburuluĭ din aer:
apă, vin, atmosferă turbure. Fig. Întunecat, deranjat, painjinit [!]:
minte, privire, turbur. Nesigur, amenințător:
situațiunea politică e turbure. Adv.
A vedea, a se vedea turbure.turbure (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turbure a.
1. care nu e limpede:
apă turbure; 2. fig. întunecat:
în turburea ’mpărăție a umbrelor EM. [Lat. *TURBULUS = TURBIDUS]. ║ adv. nedeslușit:
a vedea turbure. ║ m.
Bot. asmaciuc.
turbure (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURBÚRE adj. v. tulbure.