turburare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURBURÁRE s. f. v. tulburare.turburare (Dicționaru limbii românești, 1939)turburáre (vest) și
tulb- (est) f. Acțiunea de a saŭ de a se tulbura:
turburarea apeĭ. Fig. Agitațiune tumultoasă:
a nu putea vorbi în mijlocu turburăriĭ. Neînțelegere, discordie:
a aduce turburare într´o familie. Neliniște sufletească, îngrijorare:
plin de turburare. Pl. Răscoală, revoltă:
a reprima sever turburările.turburare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turburare f.
1. acțiunea de a (se) turbura:
turburarea apei; 2. confuziune, agitațiune dezordonată:
a cauza turburare; 3. neliniște sufletească:
e plin de turburare; 4. pl. răscoale populare, râsboaie civile:
a ațâța turburări.turburare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURBURÁRE s. f. v. tulburare.