turbura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURBURÁ vb. I
v. tulbura.turburà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turburà v. (
activ)
1. a face turbure:
a turbura apa; 2. a cauza o agitațiune violentă:
viscolul turbură aerul; 3. a cauza turburare, dezordine:
a turbura pacea publică; 4. a semăna vrajbă:
a turbura o familie; 5. a suspenda, a distruge facultățile sufletului:
asta i-a turburat mintea, judecata; 6. a întrerupe:
a turbura o convorbire. ║ (reciproc)
1. a deveni turbure:
cerul s’a turburat; 2. fig. a simți o tulburare a minții, a-si pierde cumpătul:
oratorul s’a turburat. [Lat. *TURBURARE (tras din TURBARE)].
turbura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURBURÁ vb. I
v. tulbura.