turbină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. – Din
fr. turbine.turbină (Dicționar de neologisme, 1986)TURBÍNĂ s.f. Motor cu rotor pus în mișcare de un lichid sau de un gaz, utilizat ca forță motoare. [< fr.
turbine].
turbină (Marele dicționar de neologisme, 2000)TURBÍNĂ s. f. mașină de forță dintr-un stator și un rotor constituit din unul sau mai multe discuri cu palete ori cupe, montate pe un arbore, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică, transmisă apoi arborelui rotorului. (< fr.
turbine)
turbină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)turbínă s. f.,
g.-d. art. turbínei; pl. turbíneturbină (Dicționaru limbii românești, 1939)*turbínă f., pl.
e (fr.
turbine [f., odinioară m.], d. lat.
turbo, túrbinis, vîrtej). Roată idraulică [!] cu osie verticală pe care o învîrtește apa izbind în scobiturile (cupele) obeziĭ eĭ (Inventată de Sir Charles Parsons, mort la 1831). – Turbinele dezvoltă mult maĭ multă forță de cît [!] roatele idraulice ordinare. Ele se împart în turbine cu
reacțiune și turbine
cu impulsiune. Aceste felurĭ se subdivid amîndoŭă în
radiale (
centrifuge saŭ
centripete),
paralele și
americane saŭ
mixte. Sînt și
turbine cu abur, întrebuințate la bastimentele de războĭ rapide și aiurea. În ele aburu nu lucrează pin [!] presiune, ci pin rapiditate.
turbină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)turbină f. roată hidraulică ce se învârtește orizontal în apă împrejurul unei axe verticale.
turbină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TURBÍNĂ, turbine, s. f. Motor alcătuit dintr-un rotor (solidarizat cu un arbore) și dintr-un stator, care transformă energia potențială a unui fluid în energie mecanică de corp solid. — Din
fr. turbine.