tunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. –
Tuna +
suf. -ător.tunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tunătór adj. m.,
pl. tunătóri; f. sg. și
pl. tunătoáretunător (Dicționaru limbii românești, 1939)tunător, -oáre adj. și s. Care tună:
sfîntu Ilie tunătoru. Fig. Voce tunătoare, voce groasă și energică.
tunător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tunător a. care tună și fulgeră:
Jupiter Tunătorul; voce tunătoare, tare și răsunătoare.
tunător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. —
Tuna +
suf. -
ător.