tunător - explicat in DEX

tunător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. – Tuna + suf. -ător.

tunător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tunătór adj. m., pl. tunătóri; f. sg. și pl. tunătoáre

tunător (Dicționaru limbii românești, 1939)
tunător, -oáre adj. și s. Care tună: sfîntu Ilie tunătoru. Fig. Voce tunătoare, voce groasă și energică.

tunător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tunător a. care tună și fulgeră: Jupiter Tunătorul; voce tunătoare, tare și răsunătoare.

tunător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TUNĂTÓR, -OÁRE, tunători, -oare, adj. Care tună, care bubuie (tare); puternic, răsunător. — Tuna + suf. -ător.