tubercul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante.
2. (
Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc.
3. (
Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [
Pl. și: (
n.)
tubércule. –
Var.:
tubérculă s. f.] – Din
fr. tubercule, lat. tuberculum.tubercul (Dicționar de neologisme, 1986)TUBÉRCUL s.m. 1. Tulpină subterană umflată care constituie un rezervor de substanțe nutritive la unele plante.
2. Excrescență apărută pe unele țesuturi ale organelor vii. ♦ (
Med.) Mică tumoare produsă de bacilul Koch. [Pl.
-li, (s.n.)
-le, var.
tuberculă s.f. / < fr.
tubercule, cf. lat.
tuberculum <
tuber – excrescență].
tubercul (Marele dicționar de neologisme, 2000)TUBÉRCUL1 s. m. 1. tulpină subterană umflată, un rezervor de substanțe nutritive la unele plante; tuber
1 (2). 2. excrescență apărută pe unele țesuturi ale organelor vii. ◊ (med.) mică tumoare produsă de bacilul Koch. (< fr.
tubercule, lat.
tuberculum)
tubercul (Marele dicționar de neologisme, 2000)TUBERCUL2(O)- /TUBERCULI- elem. „umflătură, excrescență”, „tuberculoză”. (< fr.
tubercul/o/-, tuberculi-, cf.
lat. tuberculum)
tubercul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)tubércul s. m.,
pl. tubérculitubercul (Dicționaru limbii românești, 1939)*tubércul n., pl.
e (lat.
tubérculum, dim. d.
tuber, unflătură [!], ganglion; fr.
tubercule).
Bot. Unflătură normală în ramurile, și maĭ ales în rădăcina uneĭ plante:
cartofiĭ îs niște tubercule. Med. Unflătură în țesăturile [!] corpuluĭ, maĭ ales în plămînĭ, ceĭa ce e semnu tuberculozeĭ. – Fals
tubercúl saŭ
-lă (după fr.).
tubercul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tubercul n.
1. Bot. excrescență în formă de cocoașă pe unele părți ale plantei (frunze, rădăcină):
cartoful e un tubercul; 2. Anat. proeminența unor părți ale organismului;
3. Med. producțiune morbidă de un alb-gălbuiu ce se desvoltă mai ales în plămâni.
tubercul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TUBÉRCUL, tuberculi, s. m. 1. Tulpină subterană, scurtă și îngroșată, care înmagazinează substanțele de rezervă ale unor plante.
2. (
Anat.) Denumire pentru diferite proeminențe aflate pe vase, cartilaje, piele, organe etc.
3. (
Med.) Mică tumoare apărută în grosimea pielii sau în orice alt țesut. [
Pl. și: (
n.)
tubercule. —
Var.:
tubérculă s. f.] — Din
fr. tubercule, lat. tuberculum.