trăsătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci.
2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊
Trăsătură de unire = liniuță de unire. ◊
Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. –
Tras +
suf. -ătură.trăsătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trăsătúră s. f.,
g.-d. art. trăsătúrii; pl. trăsătúritrăsătură (Dicționaru limbii românești, 1939)trăsătúră f., pl.
ĭ (d.
tras. V.
trăsură). Linie trasă cu condeĭu:
trăsăturĭ rătunde [!]. Dintr´o trăsătură de condeĭ, scriind numaĭ cîte-va cuvinte (contra saŭ în favoarea cuĭva). Contur, lineamente:
față cu trăsăturĭ nobile.trăsătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)trăsătură f.
1. linie trasă:
trăsătură de condeiu; 2. linie ce arată conturele unui desen.
trăsătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TRĂSĂTÚRĂ, trăsături, s. f. 1. Linie caracteristică a feței unei persoane. ♦ Aspect esențial al caracterului sau al personalității cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activități, al unei epoci etc.
2. Linie trasă (cu o singură mișcare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ◊
Trăsătură de unire = liniuță de unire, ◊
Expr. Dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată, fără a sta mult pe gânduri. —
Tras +
suf. -
ătură.