trușnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
trúșnic și strúșnic n., pl. e (cp. cu torohină și cu rus. truhá, fîn mărunt, semințe din fîn; sîrb. trušni hljeb, trušnica, pîne [!] de pîsat; bg. trušniĭa, conserve vegetale în oțet. V. trohot). Mold. la munte. Rămășiță de semințe din care s´a scos uleĭu. Plăcintă făcută din această rămășiță. Crint. – În Trans. trușnec.