trosnitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de
a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet. –
Trosni +
suf. -tură.trosnitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)trosnitúră s. f.,
g.-d. art. trosnitúrii; pl. trosnitúritrosnitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TROSNITÚRĂ, trosnituri, s. f. Faptul de
a trosni; zgomot specific produs de un obiect când plesnește, când crapă etc.; pocnitură, pârâitură, trosnet —
Trosni +
suf. -
tură.