troscot - explicat in DEX

troscot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ.

troscot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
tróscot s. m. – Brebenel, iarbă-roșie (Polygonum aviculare). – Var. troscovă, troscoțel. Megl. troscăt. Sl. troskotŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 419; Conev 46), cf. bg., sb., cr. troskot; aparține aceleiași rădăcini expresive ca trosc.

troscot (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tróscot¹, -e, s.n. – Zgomot, trosnet, gălăgie: „Troscot în pădure” (Papahagi 1925: 299). – Din trosc „cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere” (formă onomatopeică) + -ot.

troscot (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
tróscot², (troscoțel), s.m. – (bot.) Plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu flori verzi. Iarbă roșie (Polygonum aviculare L). – Din sl. troskotŭ.

troscot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tróscot¹ (plantă) s. m.

troscot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tróscot² (zgomot) (reg.) s. n., pl. tróscote

troscot (Dicționaru limbii românești, 1939)
tróscot n., pl. e (vsl. troscatŭ, un fel de ĭarbă, troscot; bg. sîrb. troskot, troscot [ĭarbă], rus. tróskot, vreascurĭ călcate (Bucov.). Tîrsoacă, porcin, o plantă poligonacee cu tulpina întinsă pe pămînt, ramificată și cu frunzele cam ovale și micĭ cît bobu de fasole (polýgonum aviculáre). Crește pe drumurĭ, cîmpurĭ și curțĭ și place vitelor. Cînd îl mănîncă, face „trosc”. V. hrișcă.

troscot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
troscot n. 1. plantă cu tulpina întinsă pe pământ a carii rădăcină place porcilor (Polygonum aviculare): pe cel câmp cu troscot coperit POP.; 2. rămășița fânului dela cai. [Slav. TROSKOTŬ].

troscot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TRÓSCOT s. m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare). — Din sl. troskotŭ.