trofeŭ - explicat in DEX

trofeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (În antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. – Din fr. trophée.

trofeu (Dicționar de neologisme, 1986)
TROFÉU s.n. 1. Armura unui dușman învins așezată pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; (p. ext.) monument de piatră sau de marmură purtând armele unui dușman învins și ridicat pentru a comemora o victorie. ♦ Sculptură sau pictură înfățișând un asemenea monument. 2. Pradă de război luată de la inamic. ♦ Victorie, biruință. ♦ Ofranda adusă unei divinități, provenind din prada de război. 3. Coarnele unui cerb vânat. [Pron. -feu, pl. -ee, -euri. / < fr. trophée, cf. it. trofeo < lat. tropaeum, gr. tropaion].

trofeu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
TROFÉU s. n. 1. armura unui dușman învins așezată pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; monument de piatră sau de marmură purtând armele unui dușman învins, pentru a comemora o victorie. 2. pradă de război luată de la inamic. ◊ victorie, biruință. ◊ ofrandă adusă unei divinități din prada de război. 3. produs vânătoresc reprezentativ pentru cele mai importante specii de vânat (coarne de cerb, colți de mistreț etc.). 4. cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. (< fr. trophée)

trofeu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
trofeu, trofee s. n. (intl.) condamnare penală.

trofeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
troféu s. n., art. troféul; pl. trofée

trofeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
trofeu n. 1. despuierea inimicului învins și ucis; 2. colecțiune de arrne ridicate și așezate cu artă spre a conserva amintirea unei biruințe; 3. orice monument comemorativ al unei victorii; 4. ornament ce reprezintă atribuțiunile unei arte, științe; 5. fig. victorie, izbândă.

trofeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TROFÉU, trofee, s. n. 1. (în Antichitate) Armura unui dușman învins, așezată de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se așezau de obicei armele învinsului. 2. Pradă de război luată de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat păstrată pentru valoarea sau frumusețea ei. 4. Cupă, obiect ornamental oferit învingătorului într-o întrecere sportivă. — Din fr. trophée.

trofeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*troféŭ n., pl. eĭe și ee (fr. trophée, mlat. trophaeum, cl. tropaeum, d. vgr. trópaion și tropaîon, derivat d. trépo, întorc, pun pe fugă. V. tropic). Spoliile (arme, haĭne, steagurĭ) unuĭ dușman învins: trofeĭele victoriiĭ. Monument compus din spoliĭ atîrnate de un stîlp orĭ de un zid. Fig. Semn, amintire glorioasă: a te mîndri cu trofeĭele.