trocuță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) TROCÚȚĂ,trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. – V. troacă.
trocuță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) trocúță (rar) s. f., g.-d. art. trocúței; pl. trocúțe
trocuță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) TROCÚȚĂ,trocuțe, s. f. Diminutiv al lui troacă. — V. troacă.