troahnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TROÁHNĂ, troahne, s. f. (
Pop.) Guturai, răceală, gripă. –
Et. nec.troahnă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)troáhnă (-ne), s. f. – Gripă, guturai, răceală. –
Var. Mold. troană, trohneală, Banat
trocnă, trocneală. Sl. otravna „boală contagioasă” (Drăganu,
Dacor., IV, 748); pentru pierderea lui
o-, cf. strachină. Legătura cu
ngr. βραχνός „răgușit” (Scriban) este mai puțin probabilă. Nu se folosește în N (
ALR, I, 112). –
Der. trohnit, adj. (cu guturai).
troahnă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)troáhnă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. troáhnei; pl. troáhnetroahnă (Dicționaru limbii românești, 1939)troáhnă și
troánă f., pl.
e (din ngr.
vrăhnos, răgușeală).
Pop. Guturaĭ. – În Mold. și
rahnă ? Și
trohneală, pl.
elĭ (Btș.). V.
trohnit.troahnă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)troahnă f. Mold. Tr. răceală, un fel de influență. [Și
trocnă (în Oltenia): origină necunoscută].
troahnă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TROÁHNĂ, troahne, s. f. (
Pop.) Guturai, răceală, gripă. —
Et. nec.