troacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TROÁCĂ, troace, s. f. 1. Albie, copaie, covată (scurtă și lată).
2. Ladă mare în care cade făina măcinată la moară.
3. Vas de lemn (în formă de jgheab, de ladă lungă etc.) în care se pune apa sau mâncarea pentru animale.
4. (
Fam.; la
pl.) Catrafuse, calabalâc. [
Var.: (
reg.)
troc s. n.] – Din
germ. dial. Trok.